Stema alb negrux

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență

privind exercitarea unor mandate

 

 

         Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind exercitarea unor mandate, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.99 din 23.04.2020 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D407/23.04.2020,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect prelungirea mandatelor în derulare ale membrilor Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru o perioadă de trei luni.

Relevăm faptul că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

2. Referitor la soluția legislativă preconizată, semnalăm că prin Hotărârea Parlamentului nr.40/2017 au fost numiți, până la data de 23 aprilie 2020, un vicepreședinte și doi membri în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Ulterior, prin Hotărârea Parlamentului nr.17/2019, o altă persoană a fost numită până la data de 23 aprilie 2020, în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, membru în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pe locul devenit vacant prin demisia vicepreședintelui numit prin Hotărârea Parlamentului nr.40/2017.

Menționăm că, în considerentele Deciziei nr.375/2005, Curtea Constituțională a reținut că „legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcțiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu și pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivității legii, care este normă de nivel constituțional, prevăzută în art.15 alin.2 din Legea fundamentală.”.

Ca urmare, pentru a putea fi prelungite mandatele respective, prezentul act normativ trebuie să fie adoptat și publicat astăzi, 23 aprilie 2020.

3. Pentru unitate terminologică cu soluția legislativă preconizată în articolul unic, recomandăm reformularea titlului, astfel:

         „Ordonanță de urgență privind prelungirea mandatelor Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei”.

4. La primul alineat al preambulului, pentru precizia exprimării, este necesar să se menționeze faptul că starea de urgență instituită la nivel național prin Decretul Președintelui României nr.195/2020 a fost prelungită prin Decretul  Președintelui României nr.240/2020.

5. La articolul unic, pentru un spor de rigoare normativă, recomandăm înlocuirea sintagmei „care expiră în luna aprilie 2020” cu sintagma „care expiră la data de 23 aprilie 2020”.

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

 

 

 

 

 

București

Nr.375/23.04.2020